Sub Pietricica vremea e mohorâtă, dar cheful de fotbal depășește cu mult așteptările. Ceahlăul și CS Severin se află sub linie, așa că trei puncte sunt esențiale în întâlnirea directă. Ambele porți sunt asediate cu ocazii mari, dar golul vine abia în minutul 38, când Marc fructifică un corner și marchează prima oară în Liga I. Sub ochii unui scouter de la Toulouse, care a vrut neapărat să-l vadă la lucru pe Achim, mijlocașul Ceahlăului o „comite” și-l faultează pe Florin Costea în careu (50). Norocul decarului de la Piatra Neamț este că șutul atacantului a fost blocat de Jovic cu fața! Din acest moment, calitatea jocului o ia la „vale”, lucru influențat de dorința Ceahlăului de a păstra cu orice preț toate punctele. Obiectivul este atins, pietrenii câștigă primul meci în Liga I după aproape patru luni și jumătate și, cel puțin până mâine, o depășesc pe Viitorul în clasament și ies din zona retrogradării.
Echipele de start:
Ceahlăul: Jovic- Rusu, Dumitraș, Ichim, Marc – Achim, Onciu – Gheorghiu, Golubovic, Badescu – Constantinescu
Rezerve: Miron, Barna, Tolimir, Lukanovic, Pavel, Stefanescu, Zelici
CS Turnu Severin: Panagopoulos – Olah, Durimel, Asanovic, Brata – Neacșa, Vranjkovic, Dzhalilov, Hasanovic – Costea, Roman
Rezerve: Hotoboc, Bălău, Toba, Velcovici, Gael Thomas, Craciun, Poiana
INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER